Despre mine

Fotografia mea
sunt o persoana sociabila,fara prieteni nu mi-as putea inchipui viata... totul este mai usor cand imi sunt alaturi... incapatanata,(doar sunt taur ;)) )mofturoasa uneori..acestea sunt 2 defecte cu care "ma mandresc" :)) ... acum si ceva de bene: ma atrage tot ce e nou,imi plac provocarile :p
"Nici o funie, nici un lant nu poate fereca la fel de solid, nu poate lega la fel de strans, cum o face iubirea cu un singur fir." - Robert Burton

"Iubirea intre doi oameni...este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie" - Rainer Maria Rilke
Sa iubesti nu e nimic.Sa fii iubit e ceva.Sa iubesti si sa fii iubit e totul." - T. Tolis

Nu ti-am spus....


File dintr-un jurnal fara nume
Au fost si fluturi cu aripi moi pe care ii simteam cum se zbat sa-mi iasa din suflet dar au fost si taceri grele care ma invaluiau ca intr-un giulgiu, nelansandu-ma nici sa respir. La inceput te iubeam, fara ca macar sa stiu de ce. Intr-un tarziu am inteles de ce nu te-am mai iubit dar asta oricum nu mai conta. Ce rost avea sa mai caut de ce-uri? Lucrurile veneau si plecau, totul se repeta si viata era facuta din clisee mai mari sau mai mici.
Credeam ca este esential sa comunicam dar aveam sa aflu ca pot doar sa vorbesc singura, ca pot sa urlu intre patru pereti, sa plang pana cand imi pierdeam suflarea pentru ca tu erai prea orb si prea surd sa ma auzi, preocupat fiind doar de propria persoana, de parca universul incepea si se sfarsea cu tine. As fi putut sa plec in orice clipa si daca astazi m-ai intreba de ce n-am facut-o atunci, ti-as spune doar ca aveam prea multe intrebari si niciun raspuns.
Si mai este ceva ce nu ti-am spus …
S-a intamplat demult, cred ca sunt ani de atunci. Era dupa inca una dintre certurile noastre nesfarsite care pe mine ma secatuiau de orice vointa. Nu stiam incotro ma indrept, ce astept, ce vreau de la mine, de la tine, de la noi de fapt. Si atunci am plans. Da, am plans, stupid refugiu dar necesar. Am plans mergand pe strazi aiurea si lumea ma privea cand indiferenta, cand usor compatimitoare, probabil intrebandu-se daca nu sunt nebuna. Ploua in ziua aceea si ma gandeam ca picaturile de ploaie cadeau special pentru mine. Am ajuns intr-un tarziu acasa. M-am inchis in camera mea si am continuat sa plang pana cand am simtit ca nu mai pot sa respir si ca obrajii imi luasera foc si atunci am inteles. Nodul din gat si incercarea disperata de a respira din nou m-au adus la realitate. Lumea mea nu incepea si categoric nu se termina cu tine. Am inteles ca prezenta ta nu-mi mai era necesara. Mi-au trecut instantaneu si fluturii din stomac si au disparut si intrebarile sacaitoare de genul “oare ii pasa de mine?”. Si stii ceva? Tu nici macar n-ai banuit ceva pentru ca viata a mers mai departe, aparent fara nicio schimbare. Nu ne-am despartit atunci ci mult mai tarziu, dar acela a fost momentul in care am simtit ca visul meu s-a destramat si ca pentru prima oara imi eram suficienta mie insami. Stiam ca nu te mai iubesc si o parte din mine murise putin.